Texte în: Montreal

15 Jun 2013
Proză Scurtă

Undeva am greșit

Se uită în trecut ca într-un sac aproape gol în care știi că mai sunt două-trei lucruri pentru care îți bagi mâna până la cot și o rotești în speranța că vei apuca ceva. Ai putea răsturna efectiv sacul, dar tot speri că vei scoate exact lucrul de care ai nevoie. Răspunsurile, pe măsură ce trece timpul, devin o confirmare a tristeții care te tot macină și nu știi ce e. Și când tristețea e confirmată nu mai vrei să te întrebi de ce, ci doar, până când.

citește mai departe »»

7 comentarii

3 Jul 2013
Proză Scurtă

Scrisorile

Dragul meu prieten,

Una dintre verile pe care mi-o amintesc prea bine este aceea când am renunțat la scrisorile tale. Le-am îngropat la rădăcina unui copac, un cireș. Peste ani s-a uscat și l-au tăiat. Nici măcar nu știu cine, nici măcar n-am fost acolo. Când am văzut cu ochii mei că nu mai e, am simțit că a fost furată piatra de mormânt a cuiva drag. Drag mie. Am improvizat un priveghi până când m-au năpădit insectele și-am plecat. Regizoral, mi-am întors privirea de mai multe ori înapoi. Ca să văd tot ce am nevoie să mai văd și ca să nu mă mai întorc niciodată.

citește mai departe »»

Lasă un comentariu

22 Jul 2013
Proză Scurtă

Două-patru-șase-șapte

Unele plăceri ale omului, mai ales cele minore, aduc tocmai prin prezența lor continuă și neintruzivă un strop de deconectare, de contemplare și de bucurie. Ca un program tv ce emite numai emisiunea preferată la orice oră din zi și din noapte. Așa gândi Petruța în timp ce-și numără gogonelele de pe balcon crescute în ghiveci, atârnate de tulpinile plăpânde și maronii ale unor plante ușor rahitice, în directa și veșnica suferință adusă de soarele verii: două-patru-șase-șapte! Le udă în două rânduri și când pământul plutea în apă, fu mulțumită: acum pot pleca în vacanță!

citește mai departe »»

Lasă un comentariu

27 Nov 2013
Proză Scurtă

Strâmb, drept, strâmb

- Vrei să-ți arăt ultimul meu desen?
- Ia să văd puștiule, uimește-mă!

Și băiatul venii cu o planșă viu colorată și deformată de la multele straturile de acuarelă. Tatăl se uită, apoi râse, apoi o răsuci spre dreapta și spre stânga și iarăși râse.
- Sunt cam strâmbi copacii tăi…
- Cum adică strâmbi?

citește mai departe »»

Lasă un comentariu

27 Nov 2013
Versuri Libere

Fii grav

Fii grav și iubește-mă în noaptea asta
aruncă-mă-n patul nostru de parcă mâine îl vom arunca,
de parcă mâine mă voi trezi bătrână și obosită de la prea mulții noștri copii,
de parcă mâine un vecin ți-ar spune ”ce-a fost odată doamna ta!”,
de parcă la ceasul insomniei cel din urmă cutremur
ne-ar strivi în moloz puținul timp furat împreună.

Fii grav, dragostea e gravă,
am simțit-o pe când îți pregăteam cina și m-am tăiat la un deget
”dă-mi să vindec!” ai zis,
iar eu am blestemat în gând toate zilele dinaintea ta rămase nevindecate.
”dă-mi să vindec!” ai zis când toată lumea vrea doar să vadă,
când toată lumea vrea doar o cină-n farfurie,
și-un pansament alb peste dragostea gravă.

Fii grav și iubește-mă în noaptea asta
de parcă trenul de la ora unu ar deraia, în sfârșit,
pentru ca trenul de la ora trei să nu ne mai trezească,
de parcă iubirea va scoate la mal un naufragiat
dintr-un adânc despre care nu vom vorbi niciodată.

1 comentariu