27 Nov 2013
Proză Scurtă

Strâmb, drept, strâmb

- Vrei să-ți arăt ultimul meu desen?
- Ia să văd puștiule, uimește-mă!

Și băiatul venii cu o planșă viu colorată și deformată de la multele straturile de acuarelă. Tatăl se uită, apoi râse, apoi o răsuci spre dreapta și spre stânga și iarăși râse.
- Sunt cam strâmbi copacii tăi…
- Cum adică strâmbi?


- Păi dacă țin desenul drept, toți copacii tăi stau să cadă, sunt aplecați…
- Dar așa sunt copacii, strâmbi! Așa sunt cei din parc, așa sunt cei de pe marginea drumului, așa sunt și cei din pădure! Chiar și ăia drepți, drepți sunt puțin strâmbi. De la vânt și pentru că nu-i leagă nimeni de un stâlp când sunt mici…
- Un pic or fi ei, da’ eu știu ce vezi tu! Și casa… de casă nu mai zic, cu cine faci geometrie?
- Ăăă… păi tot cu profa de mate…
- Și ce vă învață ea acolo?!? De linii drepte ai auzit?
- Hai tată că ești haios, casele nu se desenează cu linia și cu creionul și nici ca niște pătrate. Așa fac ăia de la clasele mici. Oricum, numai mie mi-a zis doamna că am viziune artistică!
- Ce-i aia???
- Viziune artistică!
- M-am dat naibii! Multe prostii vă mai bagă și școala asta în cap! Arată-i-l și maică-tii, să vezi ea ce zice.
- Bine, dar păsările le-ai văzut?
- Astea-s păsări? Zici că pică din cer, nu că zboară!
- N-ai pic de imaginație tată, ce să mai! Păsările vin la grăunțele pe care le-am desenat în fața casei și vin grăbite că le e foame. Și casa e deformată de la veselie, că înăuntru e plin de copii care se joacă.
- Aha, cum zici tu. Și-ai luat și notă pe treaba asta?
- Zece! Și nu cu felicitări, ci cu viziune artistică care e și mai și! Și pentru că nici nu ați desenat voi în locul meu. Știi? doamna știe mereu când copiii vin cu desene făcute de părinți și îi ceartă.
- Păi dacă vă dă să faceți desene grele numai cât să vă strică media! Ora asta e pierdere de vreme, nu alta…
- Nu-i adevărat! Doamna ne promite că ne dă zece doar dacă e făcut de noi oricât de frumos sau urât iese. Și ne spune mereu să desenăm cu pensula direct pe planșă, să curgă mâna liberă și să colorăm cu ce culoare vrem noi chiar dacă nu e aia din natură. Știi? Mie-mi place mult de doamna, zice că la ora ei imaginația n-are limite…
- I-auzi! Bine măi puștiule, zise tatăl căzut deja pe gânduri, arătă-i-l și maică-tii, și ea desena frumos când am cunoscut-o. Doar ce vedea ceva și apoi desena din memorie…
- Așa am făcut eu copacii! Uite, ăsta e din curtea mică de la țară. Mai știi? Mărul de-au zis vecinii să-l tăiem că s-a lăsat și le rupe gardul și tu ai zis că nu, că-i păcat de mere și că pot să culeagă ce le cade în curte…


Lasă un comentariu